ianuarie 29, 2009

C-un deditel descui în rouă visul…

Într-însul stai întinsă pe-un clestar,

Numeri ciuperci si, lenes, din pieptar

Scoti sînii mici să-i vadă-ntreg cuprinsul;

Balaurii să-si simtă solzii-n flăcări,

Să li se legene în aer, fioroase,

Oh, capetele, sapte, de mătase,

Cu limbile-ntre coapsele ce-ti scăpări,

Iute miscîndu-ti albele picioare,

Calde-n călcîie, reci în unghii lucii,

Si-apoi să te cuprindă ca năucii,

Furîndu-te, prin aer, verzi, să zboare

Ca să te-ascundă-n scorburi si să-ti beie

Licoarea ta cea dulce de femeie…

~Emil Brumaru~

Cantecul cel mai naiv ianuarie 14, 2009

Femeile care m-au inselat
Atat de dulce au stiut s-o faca

Incat aproape c-a-nceput sa-mi placa
Nemernicia blandului pacat.

Ba chiar le-ndemn cu fluturi si le cer
Sa-mi tavaleasca-n praf sufletul moale,

Fara fereli, lacrimi subtiri, ocoale.
Ci giuvaiere le aduc, boier,

Spre a le lua si pipai in pat
Cu sanii si-a le pierde intre sale.

Femeile care m-au inselat
Atat de dulce au stiut si-agale…

~Emil Brumaru~

 

visez… ianuarie 8, 2009

De dimineaţă pînă seara
Visez la şoldul tău, Tamara,
Cel greu şi alb ca un nămete,
Scos de sub rochii pe-ndelete
Şi tăvălit pe largi divane
Ca-n basmele aliotmane.

~Emil Brumaru~

Nimeni nu avea ca Lolo sîni cît mingile de polo! decembrie 17, 2008

Oh, Lolo s-ar iubi, lin, si cu ochii,
Cînd nu-i pot scoate trupul cald din rochii.
Oh, Lolo s-ar iubi, blînd, si-ntr-o nară
Si în cealaltă, mai ales spre seară.
Oh, Lolo s-ar iubi, crud, si-n ureche,
Spre a-mi simti-n timpan cîntarea veche.
Oh, Lolo s-ar iubi si între ele,
Acele moi si albe dulci mamele.
Oh, Lolo s-ar iubi, roz si sub coate,
Lipindu-si brat de antebrat cît poate.
Oh, Lolo s-ar iubi-n clei si la ceafă,
Prinzîndu-si părul tragic c-o agrafă.
Oh, Lolo s-ar iubi, pur, si pe sira
Spinării, mlădiindu-se ca lira.
Oh, Lolo s-ar iubi, neîncetat,
Si-n splină, si-n rinichi, si în ficat…
~Emil Brumaru~

daca-ai avea… decembrie 16, 2008

dac-ai avea iubito,acelasi cur bombat
ce-ti tremura acuma vreo zece ani in urma
sub fusta de-o palmuta,te-as priponi de pat
sa fii a mea,dar numai a mea,ci nu in turma.
si-n iesle de murano ti-as da doar chifle moi,
sa ti se fac buca mai plina si mai dulce,
si-o data la trei zile si-un kilogram de-oloi,
ca sanii dup-aceea in cani sa ti-i pot mulge.
si te-as plimba pe presuri numai in patru labe
si-n gura cu zabala de vechi margaritare,
sa se-ntrezareasca muschii in locurile slabe.
si tesalandu-ti parul tau fin dintre picioare,
ti-as da-ntr-o seara drumu’ prin camera-ncuiata
dac-ai avea,iubito,oh,curu-l de-altadata!

Emil Brumaru

Frag be buzele unui hoit decembrie 15, 2008

O musca veninos si gras lucioasa,insurubandu-se intr-un hoit,e un spectacol hidos,firesc insa,care te dezgusta de moarte si de heruvimii ei verzi.
Dar un frag rumen,fraged,aromat,margean de roua,rasarind pur ca luceafarul diminetelor biblice pe buzele unui hoit,te-are dezgusta de fragi pe vecie.Asa era infloritoarea copilarie a frumusetii Adiei,pe sufletul ei:frag pe buzele unui hoit.(Ionel Teodoreanu~La Medeleni~)

Thais decembrie 13, 2008

Thais era in fruntea unei mese vesele:vin si sifoane.Dar ochii ei nocturn desfasurati,aveau privirea ultimlului act de tragedie.Parea ca priveste de pe terasa unui palat contemporan cu Nero,cel putin incendiul Romei.O dubla influenta isi disputa intaietatea in atitudinele ei.Vazuse in timpul razboiului la Iasi,pe Marioara Ventura in „Dama cu camelii” si „Omul de altadata” de Porto-Riche.Si cauta sa imite plutirile ei ascutite,de acvila semita deasupra gloriei latine.A doua influenta era mai recenta,si germanica.Se numea Conrad Weidt:luceafarul ecranului,asul macabrului germanic.Si acesta era unghiular satanic.Thais,pe langa Marioara Ventura si Conrad Weidt,priza cocaina.Dupa fiecare aspiratie-cu nari dilatate-a prafului sidefiu adunat cu buricul degetelor,fata ei devenea mai crispata-Conrad Weidt il juca pe Pagannini;Marioara Ventura,rolul Phedrei.Falca ei inferioara,intepenita in paralizia cocainei,capata treptat o miscare de rumegare,un usor ranjet.Aceasta proiectare ritmica a falcii,imbinata cu paloarea,ochii negri si influentele teatrale ii dadeau ceva mortuar;presimteai capul de mort,harca,dar o harca ramasa cabotina si in neant. (Ionel Teodoreanu-„La Medeleni”)