Queendi’s Blog

Just another WordPress.com weblog

Stambul… Decembrie 3, 2008

Filed under: din carti... — queendi @ 8:00 pm
Tags:

Bosforul era verde.
Alaturi se inalta moscheea Jeni Valide Giami ale carei vitralii verzi au deschis ochii in mainile persilor din veacul al noulea.In verdele lor sunt miscari de cedri si de pini.Cand soarele apune,lumina lui revarsata prin vitralii asupra lespezilor e pura ca prin padurile de brad, dar in loc sa fie aroma de rasina,e culoare.E ca un potir al primaverii,moscheea tinerei sultane,cand soarele trece prin largile vitralii verzi.
Poate ca Persia naltase undeva pe orizonturi,enorme vitralii verzi cu cedri si cu pini,si umbra lor se revarsa pe tot Bosforul,de vreme ce atat de persan verde era marea,c-o dunga de albastru sters in Insulele Princhipo.
In fata Stambulului,casele de lemn din Scutari aveau cenusiul mugurului de salcie,aproape argint,aproape spuza de jaratec,ceva din culoarea nourilor nehotarati in apus de luna,si a vartejurilor de colb in inceput de toamna.Vantul le cladise mai mult decat mana omului,caci etajul al doilea,care da unei case masivitate,acestora le dadea miscarea rotunda a sanilor opulent dominatori deasupra taliei cand se apleaca.Iar ferestrele lor,cu gratii de lemn bombat,curbe impletri,deveneau treptat panze de paianjen,in care soarele isi aduna lucirile de sidef,de purpura,de ametist,de roz sanghin,de mahon,de perla,de margean.In acele ferestre isi expunea soarele bijuteriile de sultana a tuturor orienturilor.[…]
In clipa cand soarele atinse orizontul,tunul de la Top-Hane,arsenalul marinei,bubui.Rasunase glasul lui Dumnezeu?Toata viata incetase.Vaslele barcilor cazura,forfota corabiilor incremeni,lanurile de maci ale fesurilor se oprira,fluviul Carachioiului statu.
Si o data cu bubuitul tunului,si pasul ros al soarelui pe pamantul turc,moscheea Baiazedieh inflori rotat cu mii de crizanteme:arteziana gradina a zborului unui norod de hulubi de zeci de ori mai numeros decat cel al Pietei San Marco din Venetia.Albastru,cerul mahometan isi avea ingerii.
In acea clipa de tacere, cele sapte coline ale Stambulului,cu bratele de marmura si piatra ale minaretelor spre cer,se inaltara deasupra veacurilor.
Si cea dintai, moscheea Sfintei Sofia,din veacul al saselea canta:
-Allah…El Allah…El rasul Allah…
Allah e Dumnezeul nostru,el e singurul Dumnezeu…
-Allah…
Si dupa ce aprindeau toate ecourile zarilor,cuvintele inalt taraganate cadeau din nou.Cantilene de vaiet dulce usor nazale,rasunand pierdut cu toate penumbrele sunetului,muzica a gandului mai mult decat a glasului,sunet abia desprins din marile taceri ca aprtia lui Venus spre mare.
Din veacul al saisprezecelea,mocheea Baiazedieh,relua dulcea melopee,recadentandu-i lung silabele.
Apoi moscheea Osmanieh,apoi Suleimanieh…Colindand din veac in veac,moscheele celor sapte coline,coborand din cer si din trecut,spre marea topita-n umbre,sunetele veneau cu inserarea tot atat de triste,cu vaierul lor de veacuri duse si de stele stinse…
Si cand cel din urma muezin,inaltat in minaretul Giamiei Jeni Valide,cu palmele  facand portal sunetelor,canta ultimele silabe ale cantecului prelins prin intristarea veacurilor-tacerea si marea fura pustii.

Ionel Teodoreanu „La Medeleni”

constantinopol1

Anunțuri
 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s