Nori lungi si subtiri se asternusera din inaltul cerului siniliu pana in zarea apusului,ca nenumarate trepte de marmura ale palatelor din basme.
In gloria luminilor – ca- n tara unor torti inaltate de bratele curtenilor – un punct negru tresari si pieri.O randunica poate.Si soarele apuse dincolo de lume,ducand cu el condurul delicat pierdut de vara pe cea din urma treapta a palatului ceresc,si melancolia printilor indragostiti de o cenusareasa.
Ionel Teodoreanu-”La Medeleni”
…O fata indragostita de parul ei,de parul ei atat de lung,ca-despletit-o ploua toata pana la calcaie…si moale ca polenul dus de vanturi…s-atat de cald ,s-atat de blond,ca-nvaluite-n el s-ar coace piersicile mai aprins…si atat de luminos,ca daca ochii ei ar plange,in el ar rade curcubeie…
O fata goala,ascunsa in parul ei,isi coace trupul,si canta,si rade,sarutandu-si parul:amiaza singura sub cer, soare, albine…
~Ionel Teodoreanu~Cel din urma basm~
Un fluviu duce marii toate ploile si toate apele unui vast tinut marginit de munti.Acolo sunt sipote,izvoare, si cerul oglindit de ele,si florile,si brazii,si plopii,si stejarii,si caprioarele care s-au adapat,si zigzagul trasnetului solitar in creier de munte,si freamatul padurilor,si aripa cu simt a diavolului in miez de noapte,si inelul de argint care s-a infiorat pe miezul pulpei de taranca,si piscul zborurilor,vulturul,si nufarul de-o clipa a pantecului randunelei,si tacerea zapezilor si parfumul toamnei.Un fluviu aduce marii care e o adanca oglinda a constelatiilor,tot misterul lumii topit in oglinzile lui curgatoare.(Ionel Teodoreanu-”La Medeleni”)
O musca veninos si gras lucioasa,insurubandu-se intr-un hoit,e un spectacol hidos,firesc insa,care te dezgusta de moarte si de heruvimii ei verzi.
Dar un frag rumen,fraged,aromat,margean de roua,rasarind pur ca luceafarul diminetelor biblice pe buzele unui hoit,te-are dezgusta de fragi pe vecie.Asa era infloritoarea copilarie a frumusetii Adiei,pe sufletul ei:frag pe buzele unui hoit.(Ionel Teodoreanu~La Medeleni~)
Tarmul se apropia,pierzandu-si valul albastru asternut de zari,avand in frunte Cazinoul,care este intaiul pacat al Constantei in fata marii,al doilea fiind statuia lui Ovidiu,in fata cerului si a eternitatii Imperiului roman.
Ionel Teodoreanu<La Medeleni>
Thais era in fruntea unei mese vesele:vin si sifoane.Dar ochii ei nocturn desfasurati,aveau privirea ultimlului act de tragedie.Parea ca priveste de pe terasa unui palat contemporan cu Nero,cel putin incendiul Romei.O dubla influenta isi disputa intaietatea in atitudinele ei.Vazuse in timpul razboiului la Iasi,pe Marioara Ventura in “Dama cu camelii” si “Omul de altadata” de Porto-Riche.Si cauta sa imite plutirile ei ascutite,de acvila semita deasupra gloriei latine.A doua influenta era mai recenta,si germanica.Se numea Conrad Weidt:luceafarul ecranului,asul macabrului germanic.Si acesta era unghiular satanic.Thais,pe langa Marioara Ventura si Conrad Weidt,priza cocaina.Dupa fiecare aspiratie-cu nari dilatate-a prafului sidefiu adunat cu buricul degetelor,fata ei devenea mai crispata-Conrad Weidt il juca pe Pagannini;Marioara Ventura,rolul Phedrei.Falca ei inferioara,intepenita in paralizia cocainei,capata treptat o miscare de rumegare,un usor ranjet.Aceasta proiectare ritmica a falcii,imbinata cu paloarea,ochii negri si influentele teatrale ii dadeau ceva mortuar;presimteai capul de mort,harca,dar o harca ramasa cabotina si in neant. (Ionel Teodoreanu-”La Medeleni”)
Iubirea platonica?Nu.Nu exista.Exista glande si exista frumusetea.Varsa cincizeci de ani pe dragostea eterna a lui Romeo si Julietei;Julieta va inchide fereastra ca sa nu raceasca,tragand storul pe splendoarea lunii,care incomodeaza somnul;Romeo, numai la gandul ca exista scari-de lemn comod,nu de matase eleganta-va binecuvanta eternitatea plana,cu perne moi,a patului.Reia-le cei cincizeci de ani,si fiziologic vor fi lirici in poemul lui Shakespeare.
Ionel Teodoreanu~La Medeleni~
Pe vremea ce-o spusei,curand,
Catre Craciun,nea,ticaloasa,
Cand lupii se hranesc cu vant
Si cand se sta mai mult in casa,
De vifor,langa vatra joasa;
Ma prinse-un dor sa sfarm odat’
Catusa mult prea dragastoasa
Ce inima mi-a zdruncinat.
~Francois Villon~
Cu talharii,cu popii derbedei,cu femeile care se vand,prin temnite,prin taverne,prin gropi,pretutindeni,drumul lui Villon era pur printre pacate,si dureros printre cantece.Viata lui era viata unui fluier cazut din cer,apropiat de toate buzele,zvarlit din toate mainile,si cules din nou,de mana care-l scapase prin somn,manjit,dar cu acelasi sunet.(Ionel Teodoreanu-”La Medeleni”)
Un colt de cer albastru ca intaia pruna coapta din livada,o randunica,varf de lance in azur,o albina intrata printr-o spartura de fereastra,aducand murmurele soarelui,ii dadeau,cu valuri de sange din inima pornite,acea nostalgie a haiducilor puscariasi cand inverzeste codrul.
Ionel Teodoreanu-”La Medeleni”
Alergau frunze pe dealurile stravezii ale vantului,
ca lumini speriate in cautarea unei domnite inecata in ape,
cu mainile pe piept.
~Ionel Teodoreanu~
